Piețele de carbon în Asia sunt văzute ca o modalitate eficientă de a finanța conservarea biodiversității, mai ales în regiuni precum Asia de Sud-Est. Totuși, un studiu recent arată că aceste mecanisme au limitări structurale majore, care le împiedică să genereze rezultate ecologice durabile.
Proiectele de carbon bazate pe natură, care creează credite tranzacționabile prin stocarea carbonului sau evitarea emisiilor în ecosisteme, au crescut rapid. Conform studiului publicat în Nature Reviews Biodiversity, din 2023 au fost înregistrate peste 130 de proiecte, care acoperă mai mult de 20 de milioane de hectare și au generat credite prin standardul Verra. La nivel global, estimările indică peste 3.000 de proiecte de acest tip, distribuite în peste 20 de registre.
Piața de carbon: volum mare, rezultate inegale
În 2023, au fost tranzacționate peste 36 de milioane de credite de carbon, cu o valoare de 351 de milioane de dolari, pe piețele voluntare.
Totuși, piața a devenit mai instabilă. Cererea slabă, incertitudinile politice și întârzierile metodologice au afectat evoluția pieței de carbon din Asia de Sud-Est. În același timp, interesul pentru credite de carbon de calitate mai ridicată și pentru eliminarea durabilă a carbonului este în creștere din partea factorilor de decizie și a companiilor.
Regiunea este extrem de relevantă, deoarece defrișările și lipsa finanțării rămân probleme majore. Până la 114 milioane de hectare de păduri amenințate ar putea deveni viabile economic prin scheme de carbon, protejând astfel aproximativ 25 de milioane de hectare de zone esențiale pentru biodiversitate.
Limitările structurale ale piețelor de carbon în Asia
Deși aceste mecanisme sunt concepute pentru reducerea emisiilor, nu pentru protecția biodiversității, această diferență de obiective creează dezechilibre majore.
Un aspect esențial este adiționalitatea, adică necesitatea ca proiectele să demonstreze reduceri de emisii față de un scenariu obișnuit. Deși important pentru contabilizarea carbonului, acest criteriu exclude uneori zone valoroase ecologic, precum pădurile intacte cu risc redus de defrișare, deoarece acestea generează mai puține credite.
Un alt concept important este cel al scurgerilor de emisii, unde defrișarea este mutată în afara limitelor proiectului. Astfel, deși proiectele pot părea eficiente pe hârtie, degradarea mediului continuă în alte zone, fără a fi prevenită.
De asemenea, problema permanenței este dificil de gestionat. Proiectele de carbon sunt evaluate pe perioade de 40 până la 100 de ani, însă biodiversitatea operează pe termene mult mai lungi. Pierderea speciilor sau distrugerea habitatelor nu poate fi compensată simplu, așa cum se întâmplă în cazul emisiilor de carbon.
„Responsabilitatea se construiește împreună.
Intră pe canalul nostru de WhatsApp Responsabil și fii parte dintr-o comunitate care vrea să schimbe România în bine.
Leave a comment