Chiar şi cei mai ardenţi ecologişti uită de multe ori de convignerile lor atunci când este vorba de vacanţă. Totuşi, felul în care călătorim are un impact important asupra mediului. Indiferent de locul în care v-aţi propus să vă petreceţi concediul, vă oferim câteva sfaturi pentru a proteja natura.
Călătoreşte mai mult cu trenul
Oricine ar face o comparaţie între eficiența consumului de combustibil al diferitelor moduri de transport, ar putea ajunge la concluzia că existe mari diferenţe între nivelul de emisii produse de fiecare mijloc de transport.
Aşa cum ne-am fi aşteptat, cele mai tradiţionale metode de călători sunt şi cele cu cel mai redus impact. Chiar dacă trenurile folosesc combustibili fosili, ele sunt extrem de eficiente pentru că o mare parte a timpului roțile trenului alunecă pe șina. De asemnea, a călători într-un grup mai mare înseamnă întotdeauna a fi mai ecologic. De aceea, mergeţi cât mai mulţi în maşină sau circulaţi cu autobuzul.
Evită zborurile
Un zbor transatlantic pentru o familie de patru creează mai multe emisii de CO2 decât decât generează o familie pe perioada întregului an și aproximativ de două ori cât produce o mașină în 12.000 de kilometri. De aceea, zborul cu avionul este de departe cea mai puțin eco-friendly opțiune.
Alege maşini hibrid
Dacă trebuie să călătoreşti cu mașina, ia în considerare închirierea unui autoturism hibrid. Pe lângă faptul că veţi avea un impact mai redus asupra mediului, asta vă va ajuta să economisiţi şi combustibil şi să reduceţi costurile de deplasare.
Reduceţi consumul de apă şi energie la hotel
Chiar dacă tot mai multe hoteluri şi-au făcut un angajament din a reduce impactul asupra mediului, o astfel de afacere presupune adesea a cheltui foarte multe resurse. Numai schimbarea zilnică a lenjeriilor de pat înseamnă folosirea unui volum uriaş de apă pentru spălare. Pentru a reduce aceste efecte, puteţi cere persoanelor care se ocupă de întreţinerea hotelului să nu schimbe aştenuturile atât de des. De asemenea, încercaţi să reduceţi consumul de apă şi de energie pentru uz personal.
Leave a comment