Cele mai Responsabile Articole

Pamant

Industria energiei regenerabile a adus 8,1 milioane de locuri de muncă în întreaga lume

Share
energie-regenerabila
energie-regenerabila
Share

Zilele trecute a fost publicat un nou raport care constată că în industria energiei din surse regenerabile au fost angajaţi în 2015 peste 8,1 milioane de oameni din întreaga lume.

Potrivit Agenției Internaționale pentru Energii Regenerabile, această cifră marchează o creștere cu 5% față de anul precedent. China a condus în topul tărilor care şi-au dezvoltat industria energiei regenerabile, reprezentând 3,5 milioane de locuri de muncă. Brazilia și SUA au fost pe locul al doilea și al treilea, respectiv, pentru cel mai mare număr de locuri de muncă de energie din surse regenerabile.

Sectorul de producţie de fotovoltaice (PV) a urcat cu 11% și a reprezentat cel mai mare număr de locuri de muncă, ajungând la 2,8 milioane la nivel global.

Numai în SUA, energia solară a crescut de aproape 22%. Aceasta înseamnă o creştere de 12 ori mai rapidă decât cea din sectoarele de care se ocupă de rafinarea şi prelucrarea de petrol și gaze, afirmă raportul. O altă ţară care a cunoscut o creştere masivă a acestui sector a fost Japonia, care a dezvoltat industria fotovoltaicelor cu 28% (în ce priveşte forţa de muncă).

Energia eoliană a avut de asemenea “un an record” în ocuparea forței de muncă, arată raportul. Ocuparea forței de muncă în industria energiei eoliene a crescut în SUA cu 21%. La nivel mondial, a crescut cu 5%. În același timp, locurile de muncă în industriile prelucrării de petrol și de extracției gazelor au scăzut cu 18 la sută în S.U.A.

„Această creștere este determinată de scăderea costurilor de producere de energie din surse regenerabile de energie și dezvoltarea unor noi tehnologii împreună cu crearea unor cadre legislative care facilitează acest sector”, a declarat directorul general al IRENA Adnan Z. Amin. “Ne așteptăm ca această tendință să continue ca împreună cu afacerile de dezvoltare a surselor de energie regenerabilă și pe măsură ce toate statele depune eforturi consistente pentru a-și atinge obiectivele climatice convenite la Paris”, a adăugat el, referindu-se la acordul ONU semnat la sfârșitul anului 2015.

Written by
Cristina Cristina

Printre temele mele de interes, se numără dezvoltarea durabilă şi campaniile de CSR, pe care le privesc ca cineva care lucrează în comunicare. Cred că lumea se află într-unul din momentele sale de restructurare completă şi că atât noi, consumatorii, cât şi noi, producătorii, vom trece de la consumism către un alt tip de economie.

Leave a comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Articles
Dezghețarea accelerată a Arcticii eliberează carbon vechi de mii de ani. Ce au descoperit cercetătorii
Mediu & ClimăPamantStudii & Rapoarte

Dezghețarea accelerată a Arcticii eliberează carbon vechi de mii de ani. Ce au descoperit cercetătorii

Un nou studiu oferă o imagine detaliată asupra transformărilor produse în Arctica...

Semnalele climatice devin tot mai alarmante: planeta intră într-o perioadă de încălzire accelerată
PamantStudii & Rapoarte

Semnalele climatice devin tot mai alarmante: planeta intră într-o perioadă de încălzire accelerată

Planeta noastră se încălzește mai rapid decât oricând în istoria modernă, avertizează...

Comunitatea oamenilor responsabili

Letu2025s keep in touch

Subscribe to our newsletter to get our newest articles instantly!

    © 2025 Responsabil.ro