Planeta noastră se încălzește mai rapid decât oricând în istoria modernă, avertizează cercetătorii într-un nou raport care actualizează principalii indicatori ai schimbărilor climatice. Studiul reunește contribuțiile a peste 70 de oameni de știință din 17 țări, inclusiv cercetători implicați în activitatea Grupului Interguvernamental de Experți privind Schimbările Climatice (IPCC) al ONU. Analiza urmărește evoluția unor indicatori precum emisiile de gaze cu efect de seră, creșterea temperaturilor globale, nivelul oceanelor și frecvența fenomenelor extreme.
Autorii avertizează însă că monitorizarea schimbărilor climatice ar putea deveni mai dificilă în viitor din cauza reducerilor de finanțare și a deciziilor politice care afectează programele de observare a Pământului.
Ritmul încălzirii provocate de oameni a ajuns la un nivel record
Potrivit cercetătorilor, temperatura medie globală din 2025 a fost cu aproximativ 1,39°C mai mare față de perioada preindustrială, iar cea mai mare parte a acestei creșteri este atribuită activităților umane.
Ritmul încălzirii cauzate de oameni a ajuns la aproximativ 0,27°C pe deceniu, cel mai ridicat nivel înregistrat până acum. Specialiștii explică faptul că această accelerare este rezultatul combinării mai multor factori, printre care emisiile record de gaze cu efect de seră provenite în special din arderea combustibililor fosili și reducerea efectului de răcire produs de aerosolii atmosferici.
Dezechilibrul energetic al planetei se accentuează
Unul dintre indicatorii analizați este dezechilibrul energetic al Pământului, diferența dintre energia primită de la Soare și cea eliminată înapoi în spațiu.
Cercetătorii spun că acest dezechilibru s-a dublat în ultimele decenii și a atins niveluri record. În lipsa influenței umane, acest indicator ar fi trebuit să rămână aproape de zero, însă creșterea concentrației gazelor cu efect de seră a schimbat acest echilibru.
Experții estimează că obiectivul de limitare a încălzirii globale la 1,5°C, stabilit prin Acordul de la Paris, devine tot mai greu de atins. Dacă ritmul actual al emisiilor continuă, acest prag ar putea fi depășit în jurul anului 2030.

Oceanele resimt tot mai puternic schimbările climatice
Efectele încălzirii globale sunt vizibile și în evoluția oceanelor. Nivelul mărilor a crescut cu aproximativ 23 de centimetri între 1901 și 2025, iar ritmul actual de creștere este aproape dublu față de perioadele anterioare.
În același timp, numărul zilelor cu valuri de căldură marine s-a triplat față de începutul anilor 1990, ajungând la aproximativ 65 de zile în 2025. Aceste schimbări afectează ecosistemele marine, circulația oceanelor și fenomenele meteorologice globale. Deci, cum ne salvam planeta?
Sistemele care monitorizează planeta sunt puse sub presiune
Raportul subliniază că înțelegerea schimbărilor climatice depinde de o rețea complexă de sateliți, stații meteorologice, nave, balize și alte instrumente de măsurare. O parte dintre aceste programe sunt însă amenințate de reduceri de buget și schimbări de priorități politice.
Cercetătorii atrag atenția că observațiile oceanice sunt esențiale pentru a afla câtă căldură absorb oceanele și cum influențează acest proces clima globală. Fără aceste date, oamenii de știință ar avea mai puține informații pentru a anticipa evoluția schimbărilor climatice și pentru a pregăti măsuri de adaptare.
„Responsabilitatea se construiește împreună.
Intră pe canalul nostru de WhatsApp Responsabil și fii parte dintr-o comunitate care vrea să schimbe România în bine.
Leave a comment