Cele mai Responsabile Articole

AnimaleEducație & Comunitate

„Ora cu și pentru animale” ar putea deveni materie opțională în școlile din România

Share
Ora cu și pentru animale
Foto: PetsCats.ro
Share

Un proiect de lege depus pe 7 iulie 2025 la Ministerul Educației propune introducerea unei noi materii opționale în școlile din România – „Ora cu și pentru animale”. Inițiativa își propune să îi învețe pe elevi respectul, empatia și responsabilitatea față de animale, prin activități educative și practice.

Dacă proiectul va fi aprobat, noua disciplină ar putea fi inclusă începând cu anul școlar 2026–2027, fiecare unitate de învățământ urmând să decidă dacă o adaugă în lista materiilor opționale.

Scopul este ca elevii să înțeleagă mai bine nevoile animalelor și importanța unei relații armonioase între oameni și natură. Materia ar putea include ateliere tematice, întâlniri cu medici veterinari, vizite la adăposturi și lecții despre protecția animalelor.

Inițiatorii proiectului consideră că educația pentru empatie trebuie să înceapă din școală: „Copiii care cresc învățând să respecte animalele vor deveni adulți mai buni, mai conștienți și mai responsabili”, se arată în motivația propunerii. „Ne dorim să fim un exemplu nu doar în ceea ce privește creșterea economică, ci și în ceea ce înseamnă normalitate – să-ți pese de oameni și de animale”, a afirmat Hubert Thuma, președintele Consiliului Județean Ilfov.

Hubert Thuma. Foto: PNL

Dacă inițiativa va trece de toate etapele de aprobare, România ar fi printre primele țări europene care introduc o materie dedicată relației om–animal în sistemul public de educație.

„Responsabilitatea se construiește împreună.
Intră pe canalul nostru de WhatsApp Responsabil și fii parte dintr-o comunitate care vrea să schimbe România în bine.

Share
Written by
Andrea Voicu

Pentru mine, jurnalismul este mai mult decât meserie, este pasiune și responsabilitate. Îmi place să descopăr povești care arată cum putem trăi mai bine, mai sănătos și mai conectați la comunitățile noastre. Scriu cu grijă și atenție pentru oameni, dar și pentru natură, pentru că sunt convinsă că echilibrul dintre noi și mediul în care trăim este cheia unui viitor sustenabil. Îmi doresc ca prin fiecare articol să ofer cititorilor nu doar informații, ci și inspirație și curajul de a face schimbări pozitive în viața lor și în lumea din jur.

Leave a comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Articles
Elevii din peste 650 de școli vor beneficia de ore remediale, consiliere și sprijin pentru prevenirea abandonului
Educație & Comunitate

Elevii din peste 650 de școli vor beneficia de ore remediale, consiliere și sprijin pentru prevenirea abandonului

Peste 650 de unități de învățământ din România au fost selectate pentru...

Elevii de liceu din România vor putea studia Inteligența Artificială. Ce competențe vor dobândi la noul curs opțional
Educație & Comunitate

Elevii de liceu din România vor putea studia Inteligența Artificială. Ce competențe vor dobândi la noul curs opțional

Inteligența Artificială intră în programa liceelor din România, printr-un curs opțional care...

Vacanța de toamnă 2026 a început. Când se întorc elevii la școală și ce zile libere urmează
Educație & Comunitate

Vacanța de toamnă 2026 a început. Când se întorc elevii la școală și ce zile libere urmează

Elevii din România se bucură deja de prima vacanță a anului școlar...

Comunitatea oamenilor responsabili

Letu2025s keep in touch

Subscribe to our newsletter to get our newest articles instantly!

    © 2025 Responsabil.ro