Cele mai Responsabile Articole

Pamant

Cinci adevăruri despre schimbările climatice, pe care nu le auzim prea des

Share
Cinci adevăruri despre schimbările climatice, pe care nu le auzim prea des
Cinci adevăruri despre schimbările climatice, pe care nu le auzim prea des
Share

Este cunoscut faptul că planeta noastră se confruntă cu o creștere a temperaturilor peste limitele normale, fenomen care poartă şi denumirea de încălzire globală. Sunt însă lucruri care se spun prea puţin despre evoluţia rapidă a acestui proces, dar şi despre demersurile care au fost făcute la nivel interguvernamental în privinţa aceasta. Iată cinci dintre aceste lucruri care au fost discutate mult prea puţin până acum şi de care se leagă mai multe concepţii false.

 

Efectul de seră este de fapt un lucru bun

Efectul de seră reprezintă un proces natural prin care atmosfera terestră reţine o parte a energiei solare. Prin efectul de seră Pământul ajunge să se încălzească suficient cât pentru a crea un mediu propice vieţii.

Ceea ce este distrugător este expansiunea efectului de seră sau ceea ce se întâmplă când gazele de seră, precum dioxidul de carbon, sunt prinse în atmosferă, aceasta fiind considerată a fi şi cauza principală a încălzirii globale. În timp ce foarte multe gaze de seră sunt blocate în atmosferă, emisiile ridicate de combustibili fosili prezintă cel mai important factor care contribuie la generarea schimbărilor climatice. În acelaşi timp, fără efectul de seră, viața ar fi imposibilă pe această planetă.

 

Activitățile umane sunt responsabile pentru schimbările climatice

Peste 95% dintre oamenii de știință care se ocupă de problemele climatice afirmă că activitatea umană este principalul factor care contribuie la schimbările climatice – acest tip de schimbare climatică se referă la schimbările climatice antropogene. Aceasta, pesupunând totodată arderi de petrol  și cărbune, care eliberează dioxid de carbon în atmosferă, reprezintă una dintre cele mai importante elemente antropogene care aduce contribuții la schimbările climatice. Al doilea element este constituit de defrișările masive.

 

Conferința anuală a ONU despre schimbările climatice a adus un nou acord

În noimbrie 2015, Națiunile Unite s-au reunit la Paris pentru a discuta despre schimbările climatice. Drept rezultat al acestei conferințe, s-a creat un acord prin care să se taie emisiile de dioxid de carbon. Printre măsurile cheie pe care le cuprinde acest acord, se numără limitarea temperaturii globale astflel încât să crească doar cu 1,50, analizând progresul la fiecare 5 ani și contribuția financiară pentru a dezvolta și țările care au nevoie de o infrasructură mai prietenoasă cu mediul până în anul 2020.

 

Multe țări fac deja demersuri majore în acest sens

Multe țări la ora actuală au luat această problemă a schimbărilor climatice în propriile mâini prin instituirea unor legi, programe și inițiative pentru a-și reduce în mod considerabil impactul asupra mediului înconjurător. De exemplu, țări precum Spania, Germania și Irlanda își transformă punctele principale ale orașelor în zone în care nu se circulă cu mașina, Danemarca a spart recordul mondial pentru energie produsa de vânt și Franța implementează conceptul de acoperișuri verzi.

 

Reducerea activităţii umane care amenință planeta poate avea efecte benefice și asupra sănătății

Prin reducerea emisiilor de gaze și a efectului de seră produs de acestea, se va reduce numărul de persoane care suferă de astm bronșic sau boli ale plămânilor. Pe termen lung, sănătatea este o investiţie care şi efecte economice poitive. Astfel, o echipa de cercetători de la Berkeley Lab a calculat că reducerea impactului pe care îl are poluarea asupra sănătăţii va aduce între 6 şi 14 miliarde de dolari anual în bugetul Statelor Unite ale Americii, în anul 2020.

 

Share
Written by
Cristina Cristina

Printre temele mele de interes, se numără dezvoltarea durabilă şi campaniile de CSR, pe care le privesc ca cineva care lucrează în comunicare. Cred că lumea se află într-unul din momentele sale de restructurare completă şi că atât noi, consumatorii, cât şi noi, producătorii, vom trece de la consumism către un alt tip de economie.

Leave a comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Articles
22 Aprilie Ziua Pământului: „Puterea noastră, planeta noastră”. De ce contează implicarea fiecăruia
PamantRetail & Consum

22 Aprilie, Ziua Pământului: „Puterea noastră, planeta noastră”. De ce contează implicarea fiecăruia

Tema din acest an pentru Ziua Pământului, „Puterea noastră, planeta noastră”, subliniază...

Studiu: Continentele pierd apă dulce într-un ritm fără precedent, arată 20 de ani de date satelitare
Mediu & ClimăPamantStudii & Rapoarte

Studiu: Continentele pierd apă dulce într-un ritm fără precedent, arată 20 de ani de date satelitare

Continentele Pământului se usucă treptat, iar ritmul pierderii de apă dulce este...

Planeta a traversat cel mai fierbinte deceniu din istorie: dezechilibrele energetice alimentează fenomene extreme
Mediu & ClimăPamant

Planeta a traversat cel mai fierbinte deceniu din istorie: dezechilibrele energetice alimentează fenomene extreme

Ultimii zece ani au fost cei mai fierbinți înregistrați vreodată la nivel...

Comunitatea oamenilor responsabili

Letu2025s keep in touch

Subscribe to our newsletter to get our newest articles instantly!

    © 2025 Responsabil.ro