Pentru mulți câini, jucăria preferată este una dintre principalele surse de distracție. În unele cazuri, însă, interesul pentru aceasta poate deveni atât de intens încât animalele manifestă comportamente asemănătoare celor asociate dependenței la oameni, arată un studiu realizat de cercetători din Austria.
Cercetarea sugerează că anumite trăsături ale acestui comportament ar putea avea o componentă genetică. Specialiștii atrag însă atenția că rezultatele nu demonstrează că acești câini suferă de o dependență în sens clinic.
Cum au fost testați câinii și ce reacții au urmărit cercetătorii
Echipa a analizat 105 câini, masculi și femele, cu vârste cuprinse între unu și zece ani. Într-un spațiu special amenajat, fiecare animal a participat la mai multe probe alături de stăpân, folosind jucăria preferată. Experimentele au inclus sesiuni de joacă, perioade în care câinii au rămas singuri cu obiectul preferat și situații în care jucăria a fost aruncată, ascunsă sau așezată pe un raft la care animalele nu puteau ajunge.
Cercetătorii au filmat comportamentele și au evaluat intensitatea reacțiilor, urmărind manifestări precum lătratul, săriturile, agitația, încercările repetate de recuperare a jucăriei și refuzul hranei atunci când aceasta era inaccesibilă.
Terrierii și câinii de tip ciobănesc au obținut scoruri ridicate
Dintre cei 105 câini evaluați, 33 au înregistrat scoruri ridicate pentru comportamente asemănătoare celor întâlnite în dependențe. Diferențele observate între rase au indicat că terrierii și câinii de tip ciobănesc erau mai predispuși să manifeste aceste reacții. Potrivit cercetătorilor, unele dintre comportamente prezentau asemănări cu trăsături asociate dependențelor umane, precum dorința intensă de a obține obiectul, dificultatea de a-și controla reacțiile și atribuirea unei valori exagerate jucăriei.
Studiul a identificat și o posibilă componentă genetică a acestui tip de comportament. Stefanie Riemer, cercetătoare la Universitatea de Medicină Veterinară din Viena (Vetmeduni), a explicat: „Credem că există o componentă genetică puternică”. În plus, cercetătorii au observat că stăpânii câinilor cu scoruri ridicate nu păreau să încurajeze în mod special atașamentul intens față de jucării.
Când devine joaca o problemă pentru câini
Un interes puternic pentru o minge sau pentru o altă jucărie nu înseamnă automat că un câine are o problemă comportamentală. Pentru a vorbi despre un comportament asemănător dependenței, trebuie luate în considerare și efectele negative asupra animalului.
„Nu fiecare câine obsedat de o minge este dependent. Dependența presupune consecințe negative, de exemplu, dacă animalul nu poate face față absenței jucăriei”, a subliniat Riemer. Prin urmare, intensitatea interesului trebuie analizată împreună cu reacțiile câinelui atunci când nu poate avea acces la obiectul preferat și cu impactul acestui comportament asupra vieții sale de zi cu zi.
Cercetătorii cer mai multe dovezi
Dr. Serge Ahmed, specialist în adicții la Centrul Național Francez de Cercetare Științifică (CNRS), consideră că studiul reprezintă un punct de plecare promițător. Totuși, el avertizează că nu există încă dovezi clare care să stabilească dacă aceste comportamente au efecte dăunătoare sau dacă persistă în mod cronic.
În cazul oamenilor, jocurile de noroc și tulburarea asociată jocurilor video sunt recunoscute în clasificările internaționale ale tulburărilor, în timp ce folosirea problematică a internetului nu este recunoscută în mod general ca diagnostic distinct. În cazul câinilor, cercetătorii subliniază că sunt necesare investigații suplimentare înainte ca atașamentul excesiv față de jucării să poată fi definit drept o tulburare de tip dependent.
„Responsabilitatea se construiește împreună.
Intră pe canalul nostru de WhatsApp Responsabil și fii parte dintr-o comunitate care vrea să schimbe România în bine.
Leave a comment