Viața secretă a copacilor este profundă și complexă. Peter Wohlleben, pădurar german și autor de best-seller, a învățat despre copaci și ne-a împărtășit și nouă din experiența sa:
“Ei pot număra, învăța și chiar se pot îngriji unul pe altul; se avertizează reciproc de pericol prin trimiterea de semnale electrice printr-o rețea de fungi cunoscută sub numele de “Wide Web Wood” – și, din motive necunoscute, pot păstra în viață timp de secole cioturile copacilor tăiați, prin hrănirea lor cu o soluție cu zahăr prin intermediul rădăcinilor.”
Cutreierând pădurile de fagi, Wohlleben, autorul cărții “Viața secretă a Copacilor (The Hidden Life of Trees: What They Feel, How They Communicate—Discoveries from a Secret World)”, observa:
“Acești copaci sunt prieteni. Vezi cum ramurile groase se distanțează una față de cealaltă? Asta pentru a nu blocha lumina prietenului lor.” “Uneori”, adauga el, “copacii sunt atât de interconectați la rădăcini, că, atunci când unul din ei moare, moare și celălalt.”
Wohlleben ar putea schimba modul în care ne gândim la copaci. Lumea modernă pare să se gândească la aceștia ca la “roboți organici,” concepuți pentru a furniza oxigen și lemn. Îmbinând cercetarea științifică cu propriile sale observații, Wohlleben, în vârstă de 51 de ani, –a făcut studiile în silvicultură și lucreaza în domeniul forestier din 1987 și până în prezent – descrie viața copacilor din pădure în termeni antropomorfi, uimindu-i chiar și pe unii biologi germani. Wohlleben scrie: “Eu folosesc un limbaj foarte uman. Limbajul științific elimină toate emoțiile, iar oamenii nu mai înțeleg nimic. Când spun “copacii își alăptează copiii,” toată lumea știe imediat ce vreau să spun.”
Cartea rămâne un best-seller care reconfigurează imaginea oamenilor despre copaci, iar munca autorului în pădure a reprezentat sursa de inspirație. După ani de zile în care a muncit pentru Administrația pădurilor din Renania-Palatinate și apoi ca pădurar într-o pădure lângă Köln, el a început să înțeleagă că practicile contemporane nu ajută copaci, și nici oamenii de altfel. Prin spațierea artificială a copacilor din plantații, care reprezintă majoritatea pădurilor din Germania, arborii obțin mai multă lumină de la soare și cresc mai repede. Dar, naturaliștii spun că prea mult spațiu între copaci îi pot deconecta de la rețelele lor, blocându-le unele dintre mecanismele lor interne de reziliență.
După ce a cercetat abordări alternative în silvicultură, Wohlleben a început implementarea unor concepte revoluționare – a înlocuit utilajele grele cu cai, nu a mai folosit insecticide și a lăsat pădurile să devină din nou naturale. În doi ani, pădurile s-au schimbat în bine. Dar, chiar și cu acest succes, grija pentru copaci a devenit o povară prea mare pentru el și a trebuit să consulte un consilier. A înțeles astfel că el nu poate face totul … dar ceea ce putea face era scrie o carte.
Leave a comment