Mii de hârtii și pungi de plastic pentru cumpărături ajung în gropile de gunoi în fiecare an. Milioane de brazi sunt vânduţi în fiecare stat, în fiecare an, kilograme de deşeuri şi alimente sunt aruncate în fiecare în gospodărie. Iată câteva idei pentru reducerea deșeurilor de vacanță, pe care le putem pune îna plicare foarte uşor.
Reciclează-ţi bradul
După sărbători, există mai multe modalități de reciclare sau reutilizare a bradului în loc de a-l trimite la coşul de gunoi. Caută firmele de construcţii sau depozitele de care colectează astfel de copaci după ce Crăciunul a trecut şi lasă pe cineva să facă ceva frumos din el. Fie că se va folosi pentru a se face un obiect de artizanat, fie că va fi folosit pentru ardere, e mai bine decât să fie aruncat la coşul de gunoi.
Opreşte aparatura
Un alt mod în care se produce o risipă atunci când vin sărbătorile (şi nu numai) este consumul de energie electrică pe care îl aparatele electrocasnice, chiar şi atunci când nu sunt în funcţiune. Astfel, te-ai întrebat poate de multe ori de ce factura de energie este la fel, chiar dacă tu ai fost plecat jumătate din lună. În timp ce noi suntem în vacanţă timp de o săptămână toate aparatele, fie că au becuri care luminează constant, fie că pur şi simplu şi îşi fac şi inchise anumite update-uri pot consuma energie electrică. Scoate din priză toate aparatele înaitne de a pleca de acasă şi vei economisi mult mai mutlă enegie electrică.
Foloseşte cu grijă apa
Pregătirea și curățarea după mese de vacanță și petreceri pot utiliza mult mai multă apă decât utilizarea obișnuită, de zi cu zi. În timpul preparării alimentelor sau al spălării vaselor, se pot utiliza mai mult de doi litri de apă în fiecare minut. E mai mult decât atunci când ai vrea să faci o supă gigantică pentru toţi membrii familiei și toţi prietenii tăi!
Dacă nu utilizați o mașină de spălat vase, umple chiuveta cu câţiva litri de apă cu săpun de spălare, curățați vasele, și puneţi-le deoparte. Apoi, clătiți-le împreună la sfârşit. Oricare dintre aceste practici simple pot economisi câte 10 litri de apă. Dacă fiecare gospodărie ar reduce consumul de apă cu 10 litri, într-o singură zi s-ar economisi mai mult de 1 miliard de litri de apă.
Leave a comment