Asociația Primește și Dăruiește, în parteneriat cu Centrul Bisericesc „Sfântul Nectarie” Mediaș, desfășoară în perioada 15 octombrie – 15 decembrie 2025 cea de-a VIII-a ediție a campaniei umanitare de Crăciun „Îmbrățișează-i pe cei nevoiași”, sub îndemnul „Uniți prin bunătate – aducem speranță celor care au nevoie.”
De opt ani consecutiv, această acțiune aduce lumina și căldura sărbătorilor de iarnă în casele celor mai vulnerabili: copii, vârstnici, familii aflate în dificultate și persoane singure, pentru care Crăciunul înseamnă mai mult o rază de speranță decât siguranță.
Cum te poți implica
Campania urmărește colectarea de alimente neperisabile, produse de igienă și donații în bani, care vor fi distribuite beneficiarilor înainte de Crăciun.
Donațiile pot fi făcute:
- în urnele amplasate în locațiile partenere, disponibile pe afișul oficial al campaniei;
- direct în contul Asociației Primește și Dăruiește

Colaborarea dintre asociație și Centrul Bisericesc „Sfântul Nectarie” transformă această campanie într-o acțiune de suflet care unește comunitatea din Mediaș într-un efort comun de solidaritate și empatie. „De opt ani, această campanie arată că binele se construiește împreună, din gesturi simple și din dorința sinceră de a ajuta. Fiecare donație înseamnă un pas spre un Crăciun mai luminos pentru cei care au uitat ce înseamnă bucuria”,
– Daniel Dăbăcan, președintele Asociației Primește și Dăruiește.
Parteneri și locații
Campania este susținută de Centrul Bisericesc „Sfântul Nectarie” Mediaș, prin preotul Flaviu Fleșer, dar și de numeroase instituții de învățământ și parteneri locali: Școala Gimnazială Cireșarii, Grădinița „Rază de Soare”, Grădinița Pinocchio, Cofetăria Lidia, Radio Mediaș, Clinica Noemi Med, Pizzeria Happy Family, Carmangeria Don Mariano, Damis Auto, Buon Gusto Catering Mediaș, Centrul Naturist Green Vita și alții.
Pachetele se pot aduce la: Radio Mediaș, Buon Gusto Catering Mediaș și Centrul Bisericesc „Sfântul Nectarie”, iar urnele pentru donații sunt amplasate în toate locațiile partenere.
Campania este promovată de o amplă rețea de parteneri media – Radio Mediaș, I Love Mediaș, Nova TV, Sibiu News, Ziarul Sibiu 100%, Eveniment TV și alții – care sprijină inițiativa prin diseminarea mesajului solidarității.
Pentru organizatori, bunătatea rămâne cea mai frumoasă formă de credință, iar fiecare gest contează.
Așa cum spunea Dalai Lama: „Să fii optimist nu înseamnă că ești orb în fața realității, ci că rămâi motivat să găsești soluții la orice problemă.”
Donează, implică-te și devino parte din povestea Crăciunului 2025 în Mediaș!
„Responsabilitatea se construiește împreună.
Intră pe canalul nostru de WhatsApp Responsabil și fii parte dintr-o comunitate care vrea să schimbe România în bine.
Leave a comment