Sunt în toate magazinele, la ştiri, pe panourile publicitare şi le poţi vedea în mâna copiilor (dar şi a adulţilor), peste tot. Dar totuşi, ce sunt aceste jucărele bizare care seamănă cu nişte elice?
Ei bine, acestea se numesc fidget spinners, iar restul vom explica în cele ce urmează. Am pus mai jos o listă cu tot ce trebuie să știți despre cea mai tare jucărie a momentului.
Ce sunt aceste fidget spinners?
Proiectate cu trei vârfuri (în mod obișnuit), aceste centrifuge conțin rulmenți cu bile care reduc frecarea și împrăștie uniform greutatea dispozitivului, permițându-i să se rotească liber pentru o perioadă lungă de timp.
Ţinută între degetul mare și un alt deget, această jucărie pare că se roteşte la nesfârşit. Utilizatorul, împingând o margine exterioară, declanșează mișcarea de rotire şi poate să echilibreze jucăria pe vârful unui singur deget.
Se spune că aceasta oferă o experiență senzorială plăcută, fiind o activitate ușoară, asemănătoare cu stoarcerea unei mingi de stres sau învârtirea unui stilou şi ajutând la menținerea minții ocupate.
Popularitatea acestor jucării rezultă din fasptul ca sunt disponibile într-un spectru larg de culori și modele atrăgătoare pe măsură ce există un întreg arsenal de trucuri provocatoare disponibile pe YouTube.
Cum a început această tendință?
Inițial comercializat ca un instrument de ameliorare a stresului și un antidot pentru copiii cu ADHD, aceste instrumente terapeutice îi ajută şi pe cei care suferă de stres să facă față prin eliberarea energiei nervoase.Totuși, experții au contestat afirmația, invocând lipsa unor dovezi științifice solide care să susțină acest lucru.În plus, jucăriile sunt vinovate pentru a-i face pe copii mai puţin atenţi în sălile de clasă și pentru anumite cazuri de furturi atunci când copiii şi-au dorit cu orice preţ să pună mâna pe una.Acest lucru a dus la interzicerea lor în mai multe școli din întreaga lume pe măsură ce se solicită o cercetare mai detaliată pentru a determina dacă utilizarea lor este cu adevărat eficientă.În Singapore, unii profesori au interzis jucăria în sălile de clasă, menționând că utilizarea acesteia poate provoca o perturbare sau chiar poate fi folosită ca armă. De asemenea, în Singapore Ministrul Educației a declarat că școlile au libertatea de a decide dacă doresc să aplice o interdicție.
Când a început această tendință?
Spre deosebire de multe alte jucării, fidget spinners nu sunt făcute de către companiile mari de jucării şi promovate pe scară largă în reclame TV. Acest lucru la lăsat pe mulți să-și zgârie capul gândindu-se de ce jucăria a devenit populară aparent peste noapte.Potrivit Google Trends, căutările online pentru “fidget spinner” au început să crească în luna aprilie a acestui an, deși au fost practic nemaiauzite până atunci. Nimeni nu știe exact când a crescut această tendinţă, dar este clar că tutorialele de pe Youtube au avut o contribuţie mare.
Sunt periculoase?
Greu de spus, dar ele pot fi.Jucăria inofensivă a fost cauza mai multor vizite la camera de urgență, iar unii părinți au raportat că copiilor le înțepesc degetele în jucărie.Un băiat aproape că și-a pierdut vederea în timp ce făcea trucuri cu gadgetul. Recent, în Statele Unite a apărut o tendință şi mai halucinantă, de a modifica capetele jucăriei, transformând-o efectiv în armă. Dublând puterea jucăriei, oamenii atașează la ea lucruri de la chibrituri la lame de ras și folosesc aer comprimat pentru a le propulsa cu până la 1600 km /h.
De unde cumpăr unul?Jucăria poate fi găsită în aproape orice supermarket din lume la preţuri foarte scăzute. Totuşi, preţul acesteia variază în funcţie de complexitate şi de numărul de rulmenţi. De semenea, unele din jucării sunt luminate.
Leave a comment