În fiecare iarnă australă, apele de coastă din Argentina, Africa de Sud sau Australia devin maternitate naturală pentru una dintre cele mai emblematice specii de cetacee: balenele (Eubalaena australis). Femelele ajung aici după luni petrecute în apele reci și bogate în hrană ale Oceanului Antarctic, unde își acumulează rezervele de grăsime necesare pentru sarcină și alăptare.
Doar că, în ultimii ani, ceva s-a schimbat. Numărul puilor observați în unele zone de reproducere a scăzut vizibil, iar intervalul dintre nașteri s-a prelungit peste ritmul considerat normal pentru specie.
Un echilibru energetic fragil
Balenele sudice au oricum o rată de reproducere lentă. Femelele ating maturitatea sexuală în jurul vârstei de 8–10 ani, gestația durează aproximativ 12 luni, iar puiul este alăptat cel puțin un an. În condiții favorabile, o femelă poate naște o dată la trei ani.
Reproducerea depinde însă de un factor esențial: acumularea suficientă de energie. Pentru a susține o sarcină și pentru a produce lapte bogat în grăsimi, femela trebuie să își dubleze practic rezervele de țesut adipos în sezonul de hrănire. Dacă hrana este insuficientă, reproducerea este amânată.
În ultimul deceniu, în anumite populații din Atlanticul de Sud, cercetătorii au observat că intervalul dintre nașteri a crescut frecvent la patru sau chiar cinci ani. În unele sezoane, numărul de pui a fost cu zeci de procente sub media istorică.
Krillul, veriga vulnerabilă
Hrana principală a acestor balene este krillul – mici crustacee care depind de ecosistemele polare. Încălzirea oceanelor, reducerea stratului de gheață marină și modificarea curenților afectează distribuția și abundența krillului.
O creștere globală de aproximativ 1,1°C față de perioada preindustrială poate părea modestă, dar în regiunile polare impactul este amplificat. Schimbările din Oceanul Antarctic pot perturba lanțul trofic, iar atunci când productivitatea scade, efectele se propagă până la marile mamifere marine.
Fenomenul El Niño amplifică uneori aceste dezechilibre. În anii cu El Niño intens, distribuția hranei se modifică, iar în sezoanele următoare se observă adesea o scădere a natalității.
O specie încă în recuperare
Balenele sudice au fost vânate masiv în secolele XIX și începutul secolului XX. Interdicțiile introduse ulterior de International Whaling Commission au permis o revenire parțială a populațiilor, dar acestea nu au revenit complet la nivelurile istorice.
Astăzi, populația globală este estimată la câteva zeci de mii de indivizi. La prima vedere, cifra poate părea stabilă. Însă pentru o specie cu ritm reproductiv lent, chiar și o scădere moderată a natalității poate avea efecte cumulative pe termen lung.
În plus, balenele se confruntă cu alte presiuni: coliziuni cu nave, încurcarea în plase de pescuit, poluare fonică și chimică. Fiecare dintre aceste elemente poate crește nivelul de stres și poate influența indirect succesul reproductiv.
Un indicator al sănătății oceanelor
Balenele sudice nu sunt doar victime pasive ale schimbărilor climatice; ele sunt și indicatori biologici. Când reproducerea lor încetinește, este un semnal că ecosistemele marine nu mai funcționează la parametrii normali.
Prin ciclul lor de migrație și prin excrementele bogate în nutrienți, aceste animale contribuie la fertilizarea apelor și la susținerea productivității marine. Rolul lor în ecosistem este mai complex decât pare.
Scăderea frecvenței nașterilor nu este un eveniment izolat, ci parte a unui tablou mai larg: oceane mai calde, lanțuri trofice perturbate și o presiune umană tot mai mare asupra habitatelor marine.
În final, întrebarea nu este doar de ce nasc mai rar balenele sudice, ci cât de mult mai pot oceanele susține echilibrul care a permis acestei specii să supraviețuiască timp de milioane de ani.
„Responsabilitatea se construiește împreună.
Intră pe canalul nostru de WhatsApp Responsabil și fii parte dintr-o comunitate care vrea să schimbe România în bine.
Leave a comment