Cele mai Responsabile Articole

Animale

Elevii din Ilfov învață despre prietenia cu animalele – o nouă disciplină opțională în școli

Share
prietenia cu animalele
Share

Elevii din clasele a V-a și a VI-a din județul Ilfov au parte, începând din acest an, de o disciplină opțională inedită: „Ora cu și pentru animale”. Proiectul, aprobat de Ministerul Educației, poate fi predat de orice profesor și este gândit să îi ajute pe copii să înțeleagă și să respecte mai mult lumea necuvântătoarelor.

Programa școlară nu se rezumă doar la teorie. Elevii vor avea parte de vizite la adăposturi de animale, unde pot interacționa direct cu câini și pisici care așteaptă o familie. În plus, vor urmări filme celebre precum „Lassie” sau „Colț Alb”, pentru a înțelege prin povești emoționante ce înseamnă loialitatea, prietenia și responsabilitatea față de un animal.

„Este o inițiativă care aduce educația mai aproape de viața reală. Copiii învață cum să aibă grijă de animale și cum să privească relația cu ele ca pe un parteneriat bazat pe respect”, au transmis reprezentanții Inspectoratului Școlar Ilfov.

Noua disciplină urmărește să dezvolte empatia, să reducă abandonul animalelor și să le ofere elevilor repere practice despre ce înseamnă să adopți și să îngrijești un prieten necuvântător. Prietenia cu animalele face o reală diferență, iar efectele se vor vedea in timp.

„Responsabilitatea se construiește împreună.
Intră pe canalul nostru de WhatsApp Responsabil și fii parte dintr-o comunitate care vrea să schimbe România în bine.

Share
Written by
Andrea Voicu

Pentru mine, jurnalismul este mai mult decât meserie, este pasiune și responsabilitate. Îmi place să descopăr povești care arată cum putem trăi mai bine, mai sănătos și mai conectați la comunitățile noastre. Scriu cu grijă și atenție pentru oameni, dar și pentru natură, pentru că sunt convinsă că echilibrul dintre noi și mediul în care trăim este cheia unui viitor sustenabil. Îmi doresc ca prin fiecare articol să ofer cititorilor nu doar informații, ci și inspirație și curajul de a face schimbări pozitive în viața lor și în lumea din jur.

Leave a comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Articles
Câinii de până la 30 de kilograme pot urca în cabină pe anumite zboruri din Italia
Animale

Câinii de până la 30 de kilograme pot urca în cabină pe anumite zboruri din Italia

Călătoria cu avionul devine mai ușoară pentru proprietarii de câini de talie...

Cat Gatekeeper, extensia care pune o pisică între tine și rețelele sociale
AnimaleSănătate & WellbeingTehnologie & Inovație

Cat Gatekeeper, extensia care pune o pisică între tine și rețelele sociale

O pisică portocalie poate deveni gardianul timpului petrecut pe internet. Cat Gatekeeper...

A doua abandonare doare altfel. Ce se întâmplă în mintea unui câine care pierde din nou o familie
Animale

A doua abandonare doare altfel. Ce se întâmplă în mintea unui câine care pierde din nou o familie

Pentru un câine sau o pisică, o adopție nu înseamnă doar schimbarea...

Comunitatea oamenilor responsabili

Letu2025s keep in touch

Subscribe to our newsletter to get our newest articles instantly!

    © 2025 Responsabil.ro