România face un pas uriaș spre echitate socială și acces echitabil la servicii de bază. Începând din 2025, aproximativ 450.000 de români din 2.000 de comunități rurale vor beneficia de servicii integrate sociale, educaționale și medicale prin proiectul „Furnizare de servicii integrate în comunitățile rurale – facilitarea accesului persoanelor vulnerabile la servicii de bază eficiente și de calitate” (cod SMIS 339395).
Proiectul, lansat oficial în satul Sintești, comuna Borănești, județul Ialomița, este implementat de Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării, Ministerul Sănătății și Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială, cu sprijinul tehnic al Băncii Mondiale.
„Prin aceste servicii comunitare reunim, într-o formă modernă, ceea ce odinioară reprezentau doctorul, învățătorul și bătrânii satului. Astăzi, aici se oferă servicii sociale, educaționale și medicale adaptate realităților rurale” – Roxana Mînzatu, Vicepreședinte executiv, Comisia Europeană.
Proiectul, cu o investiție de peste 4 miliarde de lei din fonduri europene, vizează sprijinirea persoanelor vulnerabile: copii, vârstnici, persoane cu dizabilități și familii cu venituri mici. Prin această inițiativă, serviciile esențiale vor ajunge acolo unde nevoile sunt cele mai mari – în satele izolate și comunitățile marginalizate.
„Statul trebuie să fie prezent acolo unde oamenii au cea mai mare nevoie. Acest proiect duce asistența socială, educația și serviciile medicale mai aproape de oameni, oferindu-le sprijin concret” – Petre-Florin Manole, ministrul Muncii.
Proiectul include:
- Pachete alimentare și consiliere educațională pentru prevenirea abandonului școlar;
- Servicii sociale și medicale pentru îmbunătățirea condițiilor de trai;
- Dotarea și amenajarea spațiilor comunitare pentru activități educaționale și sociale;
- Echipe comunitare integrate, formate din specialiști în sănătate, asistență socială și educație, care colaborează pentru creșterea capacității autorităților locale.
„Prin această reformă de referință, România stabilește un nou reper pentru serviciile sociale, reducând inegalitățile geografice și creând prosperitate pentru comunitățile rurale” – Yasser El-Gammal, Director de țară, Banca Mondială.
Rezultatele așteptate ale proiectului sunt impresionante: peste 450.000 de persoane sprijinite, 6.373 de membri ai echipelor comunitare calificați, 10.000 de profesioniști instruiți și o rețea națională de experți pentru implementarea proiectului la nivel local și județean.
„Accesul echitabil la educație și sănătate este esențial. Proiectul redă speranța copiilor și sprijinul familiilor din mediul rural, demonstrând că fondurile europene pot schimba vieți” – Prof. univ. dr. psih. Daniel-Ovidiu David, ministrul Educației și Cercetării.
Proiectul se va derula în perioada ianuarie 2025 – decembrie 2029, fiind un model concret de incluziune socială, solidaritate și dezvoltare durabilă în România.
„Responsabilitatea se construiește împreună.
Intră pe canalul nostru de WhatsApp Responsabil și fii parte dintr-o comunitate care vrea să schimbe România în bine.
Leave a comment