Cele mai Responsabile Articole

Sănătate & Wellbeing

Medicii vor putea refuza să trateze pacienții agresivi verbal sau fizic. Legea intră în vigoare la 1 ianuarie 2026

Share
Medicii vor putea refuza să trateze pacienții agresivi verbal sau fizic: când este permisă refuzarea îngrijirii medicale
Share

Medicii din România vor putea refuza să acorde îngrijiri medicale pacienților sau aparținătorilor acestora care se comportă agresiv, verbal sau fizic, sau care manifestă o atitudine „ostilă sau ireverențioasă față de medic”. Noile prevederi fac parte din Codul de Deontologie Medicală, elaborat de Colegiul Medicilor din România, care urmează să fie publicat în Monitorul Oficial și va intra în vigoare la 1 ianuarie 2026.

Codul se aplică tuturor medicilor membri ai Colegiului Medicilor, precum și celor care oferă servicii medicale temporare sau ocazionale pe teritoriul României.

Situațiile în care medicii pot refuza îngrijirea medicală

Conform Codului de Deontologie Medicală, cu excepția urgențelor medico-chirurgicale care pun viața în pericol, medicii pot refuza să acorde îngrijire în următoarele cazuri:

  • Dacă acordarea actului medical afectează independența profesională sau imaginea medicului, sau nu este conformă cu exercitarea profesiei.
  • Dacă pacientul sau aparținătorii acestuia sunt agresivi verbal și/sau fizic.
  • Dacă pacientul manifestă o atitudine ostilă și/sau ireverențioasă față de medic.
  • Dacă i se solicită efectuarea unui act medical contrar valorilor sale morale, pe baza clauzei de conștiință, declarată anual la Colegiul teritorial, recomandând pacientului să se adreseze unui alt medic.
  • Dacă pacientul sau reprezentantul său legal solicită efectuarea unor acte medicale ilicite sau contrare principiilor etice.

În toate aceste situații, medicul trebuie să explice pacientului sau reprezentantului său motivele refuzului, într-un mod respectuos și profesionist.

Refuzul preluării unui pacient nou

Codul prevede că medicul poate refuza preluarea unui pacient nou doar dacă capacitatea sa profesională este depășită, iar acest lucru ar afecta calitatea îngrijirii. Refuzul trebuie să fie justificat medical și profesional, nu arbitrar, și exprimat fără discriminare. Totodată, medicul trebuie să sprijine pacientul în identificarea unei alternative rezonabile pentru preluarea în îngrijire, ori de câte ori este posibil.

Comunicare publică și publicitate medicală

Noul Cod de Deontologie Medicală stabilește reguli stricte privind comunicarea medicilor în spațiul public. Aceștia trebuie să respecte principiul medicinei bazate pe dovezi științifice și să transmită informații corecte, verificabile și neutre. Folosirea autorității profesionale pentru a promova informații neverificate, pseudoștiințifice sau contrare cunoștințelor medicale actuale este considerată faptă nedeontologică.

De asemenea, medicii trebuie să evite promisiunile exagerate, comparațiile sau orice formă de publicitate care ar putea afecta demnitatea profesiei. Normele includ și responsabilitatea privind utilizarea rețelelor sociale, astfel încât imaginea profesiei medicale să fie protejată, iar publicul să primească informații corecte și bazate pe dovezi științifice.

„Responsabilitatea se construiește împreună.
Intră pe canalul nostru de WhatsApp Responsabil și fii parte dintr-o comunitate care vrea să schimbe România în bine.

Share
Written by
Andrea Voicu

Pentru mine, jurnalismul este mai mult decât meserie, este pasiune și responsabilitate. Îmi place să descopăr povești care arată cum putem trăi mai bine, mai sănătos și mai conectați la comunitățile noastre. Scriu cu grijă și atenție pentru oameni, dar și pentru natură, pentru că sunt convinsă că echilibrul dintre noi și mediul în care trăim este cheia unui viitor sustenabil. Îmi doresc ca prin fiecare articol să ofer cititorilor nu doar informații, ci și inspirație și curajul de a face schimbări pozitive în viața lor și în lumea din jur.

Leave a comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Articles
Un medicament folosit pentru colesterol ar putea încetini procesul de îmbătrânire, sugerează un nou studiu
Sănătate & WellbeingStudii & Rapoarte

Un medicament folosit pentru colesterol ar putea încetini procesul de îmbătrânire, sugerează un nou studiu

Un medicament prescris frecvent pentru controlul colesterolului ar putea avea efecte surprinzătoare...

Fumatul intens poate reduce speranța de viață cu aproximativ șapte ani
Sănătate & Wellbeing

Fumatul intens poate reduce speranța de viață cu aproximativ șapte ani

Consumul zilnic de unu până la două pachete de țigări are efecte...

Comunitatea oamenilor responsabili

Letu2025s keep in touch

Subscribe to our newsletter to get our newest articles instantly!

    © 2025 Responsabil.ro