Topirea permafrostului din Arctica începe să aibă efecte vizibile asupra mediului, iar un nou studiu oferă una dintre cele mai detaliate imagini de până acum asupra acestui proces. Cercetarea, coordonată de Michael Rawlins de la University of Massachusetts Amherst, arată cum temperaturile în creștere modifică sistemele de apă și favorizează eliberarea carbonului blocat în sol de mii de ani.
Analiza s-a concentrat pe regiunea North Slope din Alaska, unde numeroase râuri și pâraie se varsă în Marea Beaufort. Folosind un model care acoperă 44 de ani de date, cercetătorii au observat schimbări clare: creșterea scurgerilor de apă, transportul unor cantități mai mari de carbon și extinderea sezonului de dezgheț până în lunile de toamnă.
Cum ajunge carbonul din sol în râuri
În mod tradițional, topirea zăpezii a fost principala sursă de apă pentru râurile arctice. Însă, pe măsură ce clima se încălzește, dezghețarea permafrostului joacă un rol tot mai important.
Stratul activ al solului, care se dezgheață sezonier, devine din ce în ce mai adânc. În interiorul acestuia se află cantități mari de materie organică înghețată de foarte mult timp. Odată eliberată, aceasta ajunge în apă sub formă de carbon organic dizolvat.
Cercetătorii estimează că anual peste 275 de milioane de tone de carbon sunt transformate în dioxid de carbon, contribuind la amplificarea încălzirii globale printr-un mecanism de tip feedback.
De ce contează râurile arctice mai mult decât pare
Râurile din Arctica au un impact disproporționat asupra sistemului global. Ele transportă aproximativ 11% din apa dulce a râurilor lumii către Oceanul Arctic, care reprezintă doar 1% din volumul total al oceanelor.
Această diferență face ca zona să fie extrem de sensibilă la schimbările din interiorul continentului. Orice creștere a cantității de apă sau de carbon transportat poate influența rapid echilibrul marin.
Pentru a înțelege mai bine aceste procese, echipa a dezvoltat un model complex al circulației apei în permafrost, construit pe parcursul a peste două decenii. Acesta a permis simularea zilnică a fluxurilor de apă și a transportului de carbon între 1980 și 2023.
Sezonul de dezgheț se prelungește și schimbă ecosistemele
Unul dintre cele mai importante rezultate ale studiului este extinderea sezonului de dezgheț. Dacă în trecut acesta se încheia mai devreme, acum ajunge frecvent până în septembrie și chiar octombrie.
Cele mai mari cantități de carbon eliberat au fost identificate în nord-vestul Alaskăi, unde terenul plat a permis acumularea unor volume mari de materie organică în permafrost, de-a lungul a zeci de mii de ani. În contrast, regiunile muntoase din est eliberează mai puțin carbon, din cauza solului diferit.
Aceste schimbări au efecte asupra Mării Beaufort, influențând salinitatea, ciclurile nutrienților și lanțurile trofice.
„Cât de mult DOC își găsește drumul spre ocean prin râuri și pârâuri este o parte a ciclului carbonului despre care nu știm multe”, a explicat Michael Rawlins.
„Avem nevoie cu disperare de mai multe studii privind legătura dintre uscat și ocean dacă vrem să înțelegem pe deplin problema încălzirii globale.”
„Responsabilitatea se construiește împreună.
Intră pe canalul nostru de WhatsApp Responsabil și fii parte dintr-o comunitate care vrea să schimbe România în bine.
Leave a comment