Becurile Tala Edison cu filament expus dau o lumină ce poate fi cu greu obţinută de către alte becuri economice. Becul cu LED ce urmează a fi în curând lansat de către TALA se pare că va putea funcţiona 30.000 de ore va putea fi achiziţionat în funcţie de putere, dar şi de design.
Thomas Edison şi-a patentat becul electric în anul 1879. Şi într-un fel sau altul îl folosim şi noi. Un pas înainte a fost făcut de către compania TALA, care tocmai a produs un bec cu LED ce consumă puţină energie, însă dispersează lumina caldă şi naturală.
Această companie a fost fondată de către patru studenţi de la universitatea din Edinburgh. Ei produc becuri cu design vintage. În aceste becuri, un fir de LED-uri simulează filamentul incandescent al becurilor. Dar adevărata diferenţă nu se vede în design, ci în calităţi mai puţin concrete.
Spre deosebire de alte becuri, cele ale companiei TALA atunci când intensitatea este diminuată, nu pâlpâie. Calitatea luminii este de asemenea impecabilă şi are un scor de 95 de puncte din 100 posibile pe scară de culori (aceasta este folosită pentru a măsura câte de bună este lumina provenită de la o anume sursă). Deşi există şi alte becuri cu LED care au obţinut acelaşi scor, acestea excelează în spectrul roşu. De asemenea, fiecare bec are o mulţime de LED-uri, astfel încât lumina este una uniformă.
Leave a comment