În 2026, funcția de lider în sustenabilitate corporativă este mult mai solicitantă decât era acum doi ani, iar burnout-ul nu mai este doar o problemă izolată, ci o tendință larg răspândită în rândul profesioniștilor din domeniu. Profesioniștii raportează nu doar un volum mare de muncă, ci și presiuni structurate care le afectează nu doar eficiența, ci și sănătatea mentală.
Burnout devine o realitate răspândită
Date dintr-un studiu realizat de Oxford Brookes Business School arată că aproximativ 62% dintre practicienii în sustenabilitate au experimentat burnout în ultimul an și aproape 70% au avut dificultăți în a-și menține motivația, ceea ce indică o epuizare profundă în acest sector de activitate. Profesioniștii își doresc să producă impact real, dar se confruntă cu cerințe care consumă timp și resurse emoționale.
Specialiștii subliniază că lucrul în domeniul sustenabilității nu este doar despre volumul de sarcini, ci și despre natura emoțională a acestora. Mulți dintre ei lucrează cu probleme majore precum climate change, echitate și justiție socială, ceea ce adaugă o presiune morală semnificativă dincolo de simpla sarcină de lucru.
Cicluri nesfârșite de raportare
Una dintre principalele presiuni raportate de experți este cerința constantă de a furniza date detaliate și auditate. Directivele de raportare, standardele internaționale și cerințele tot mai stricte ale autorităților și investitorilor au creat un cadru în care liderii în sustenabilitate sunt permanent în “modul raportare”. Acest lucru le lasă puțin timp pentru a se concentra pe strategii de transformare sau creare de valoare reală pentru organizație.
Lipsa autorității decizionale clare
Alt factor care contribuie la burnout este ceea ce unii specialiști numesc „paradoxul responsabilității”: liderii în sustenabilitate sunt trași la răspundere pentru rezultate pe care nu le controlează direct. Ei sunt așteptați să coordoneze schimbări în întreaga companie — de la aprovizionare până la operațiuni — fără a avea autoritatea formală necesară pentru a influența aceste funcții. Această responsabilitate fără putere reală generează stres și frustrare.
Presiuni externe și reputaționale
În 2025 și 2026, liderii sustenabilității s-au confruntat cu un nivel crescut de scrutin privind declarațiile publice ale companiilor lor. Regulatorii, investitorii și organizațiile societății civile au intensificat critica asupra afirmațiilor legate de sustenabilitate, ceea ce face ca fiecare comunicare publică să fie atent analizată și supusă riscului de reproșuri sau acuzații de greenwashing. Această presiune externă adaugă o dimensiune suplimentară de stres, deoarece greșelile pot duce la expunere legală sau prejudicii de imagine.
Efectele reorganizării funcției de sustenabilitate
Schimbările recente în structura rolurilor de conducere în sustenabilitate contribuie și ele la extenuare. Multe organizații au integrat responsabilitățile de sustenabilitate în alte funcții ale conducerii, precum finanțe sau risc, ceea ce poate submina claritatea mandatului liderilor CSO (Chief Sustainability Officer). Lipsa unei ierarhii clare și a resurselor dedicate face ca responsabilitățile să fie fragmentate, iar liderii să se simtă izolați în rolurile lor.
Ce înseamnă acest lucru pentru profesie
Rolul de lider în sustenabilitate în 2026 este mult mai complex și solicitant decât în urmă cu doar câțiva ani. Presiunile structurale, raportare continuă, responsabilitate fără autoritate decizională, risc reputațional și povara emoțională a muncii, creează un context în care burnout-ul poate deveni nu doar un risc individual, ci o problemă sistemică în domeniu.
Pe termen lung, acest climat riscă să erodeze capacitatea companiilor de a implementa acțiuni climatice solide și strategii de sustenabilitate eficace, dacă organizațiile nu vor identifica și adresa cauzele fundamentale ale epuizării la nivel de conducere.
„Responsabilitatea se construiește împreună.
Intră pe canalul nostru de WhatsApp Responsabil și fii parte dintr-o comunitate care vrea să schimbe România în bine.
Leave a comment