„Mă plictisesc, mă uit la tavan” sau „stau și mă uit într-un punct fix” sunt situații pe care părinții și profesorii le întâlnesc frecvent. De multe ori, sunt puse pe seama lipsei de interes. Medicii atrag însă atenția că, în anumite cazuri, aceste episoade pot ascunde crize epileptice de tip absență.
Acestea apar cel mai frecvent în copilărie și adolescență și pot trece ușor neobservate, tocmai pentru că seamănă cu visarea cu ochii deschiși.
Cum faci diferența între plictiseală și o criză de absență
Diferența esențială apare în modul în care copilul reacționează. Dacă este vorba despre plictiseală, copilul poate fi adus înapoi la realitate atunci când este strigat sau atins, chiar dacă reacția nu este imediată.
În cazul unei crize de absență, lucrurile stau diferit. Episodul apare brusc, iar copilul nu răspunde deloc la stimuli. Nu reacționează la voce, la atingere și nu poate fi „trezit” din acea stare până când criza nu se încheie.
Crizele de absență sunt forme de epilepsie generalizată, ceea ce înseamnă că afectează simultan întregul creier. Practic, apare o perturbare temporară a activității electrice, care întrerupe contactul cu mediul înconjurător.
Aceste episoade durează, de regulă, doar câteva secunde, uneori 2-3 secunde, dar pot apărea de mai multe ori pe zi. De aceea, pot fi ușor trecute cu vederea. Pentru diagnostic, medicii folosesc electroencefalograma (EEG), investigația care înregistrează activitatea electrică a creierului și evidențiază aceste modificări.
Un semn important este scăderea performanțelor școlare. Copiii pot părea atenți, dar în realitate pierd fragmente din informație în timpul acestor episoade scurte. Rezultatul este o înțelegere fragmentată. Lecțiile nu mai au continuitate, iar copilul poate spune că a citit materia, dar nu reușește să o înțeleagă. Practic, apar „goluri” în informație, ca într-un text incomplet.
Tratamentul și șansele de recuperare
Crizele de absență răspund, în majoritatea cazurilor, la tratament medicamentos. Administrarea corectă a tratamentului reduce episoadele și previne reapariția lor.
La adolescenți, acceptarea tratamentului poate fi o provocare, însă medicii subliniază că este esențial pentru revenirea la o viață normală. Odată controlate crizele, copiii și tinerii își pot relua activitățile fără restricții majore.
Aceste crize nu sunt zgomotoase și nu atrag atenția imediat, dar pot avea efecte pe termen lung asupra dezvoltării și învățării.
Cu cât sunt recunoscute mai devreme, cu atât tratamentul poate fi început mai rapid, iar impactul asupra copilului este mai mic. Diferența dintre „plictiseală” și o problemă neurologică reală poate schimba complet evoluția unui copil.
„Responsabilitatea se construiește împreună.
Intră pe canalul nostru de WhatsApp Responsabil și fii parte dintr-o comunitate care vrea să schimbe România în bine.
Leave a comment