Telefonul, tableta sau laptopul au devenit reflexe aproape automate. Avem o problemă, întindem mâna după ecran și, fără să ne dăm seama, trec două sau trei ore. Când acest comportament se repetă, nu mai vorbim doar despre obicei, ci despre un tipar care poate duce la dependență.
Potrivit Organizația Mondială a Sănătății, peste 15 ore pe săptămână petrecute în fața unui ecran sunt asociate cu un risc crescut de depresie. Pragul este ușor de depășit, mai ales în contextul în care ecranele oferă constant stimulare și recompense rapide.
Când devine utilizarea ecranelor o problemă reală
Dependența de ecran nu arată ca alte dependențe clasice. Nu implică substanțe, nu are semne evidente la început și tocmai de aceea este mai greu de recunoscut.
Psihologii atrag atenția că vorbim despre același mecanism: căutarea constantă de dopamină. De fiecare dată când verificăm telefonul sau deschidem o aplicație, creierul primește o mică recompensă. În timp, apare nevoia de repetare.
În școli, media de utilizare în rândul adolescenților ajunge frecvent la 6-7 ore pe zi. Asta înseamnă peste 35 de ore pe săptămână, mult peste pragul considerat riscant. În paralel, încep să apară tot mai mulți tineri adulți, între 20 și 25 de ani, care vin deja cu un istoric lung de utilizare excesivă și cu probleme asociate, de la dependență de jocuri până la episoade depresive.
Legătura dintre ecrane, emoții și depresie
Problema nu este doar timpul petrecut în fața ecranelor, ci rolul pe care acestea îl ajung să îl joace în viața noastră. Atunci când orice disconfort este „rezolvat” prin refugierea în telefon, apare o formă de evitare emoțională.
În loc să învățăm să gestionăm stresul sau frustrarea, alegem distragerea. Pe termen scurt funcționează, dar pe termen lung slăbește capacitatea de autoreglare emoțională.
În cazul tinerilor, acest lucru este și mai vizibil. Deși biologic sunt adulți, din punct de vedere emoțional pot rămâne blocați la un nivel mult mai scăzut, pentru că nu au exersat gestionarea reală a emoțiilor.
De aici apare și legătura cu depresia. Când mecanismele interne nu sunt dezvoltate, iar sursa principală de „reglare” este ecranul, orice dezechilibru devine mai greu de gestionat.

Cum începe, de fapt, tratamentul
Primul pas nu este eliminarea completă a ecranelor, ci conștientizarea și controlul timpului petrecut în fața lor. În cazul copiilor, acest lucru începe în familie, unde timpul de utilizare trebuie negociat și stabilit clar.
Dacă deja există un exces, reducerea trebuie făcută treptat. Schimbările bruște sunt greu de susținut și, de cele mai multe ori, eșuează.
În paralel, este esențial ca timpul eliberat să fie înlocuit cu alte activități. Chiar dacă la început nu există motivație, acțiunea trebuie să vină înaintea stării de bine, nu invers.
De ce „nu am chef” nu este un argument
Unul dintre cele mai importante lucruri în recuperare este înțelegerea modului în care funcționează creierul în depresie. Așteptarea motivației nu ajută, pentru că ea nu apare spontan.
Activarea comportamentală este esențială. Asta înseamnă să faci lucruri chiar și atunci când nu ai chef. În timp, biochimia creierului începe să se regleze, dar procesul poate dura de la câteva săptămâni până la câteva luni.
Activități simple, aparent banale, pot redeveni plăcute treptat. Este nevoie însă de consecvență și răbdare.
Când este nevoie de ajutor specializat
În formele mai severe, dependența de ecran nu poate fi gestionată doar prin voință sau reguli impuse acasă. Intervine nevoia de ajutor specializat, în special atunci când apar simptome de depresie sau izolare socială.
Terapia are rolul de a reconstrui mecanismele de reglare emoțională și de a înlocui comportamentele automate cu unele sănătoase. Este un proces care cere timp, dar care poate restabili echilibrul.
Dependența de ecran este una dintre cele mai ușor de dezvoltat în prezent, tocmai pentru că este integrată în viața de zi cu zi. Tocmai de aceea, conștientizarea și intervenția timpurie fac diferența.
„Responsabilitatea se construiește împreună.
Intră pe canalul nostru de WhatsApp Responsabil și fii parte dintr-o comunitate care vrea să schimbe România în bine.
Leave a comment