Dintre multele lucruri care amenință rezerva de alimente la nivel mondial, elementul cu cea mai mare capacitate destructivă și capabilă să facă cele mai mari ravagii încă nu a constiuit prima pagină a ziarelor, așa cum ar fi trebuit. Cercetătorii avertizează că scăderea nivelului fosforului ar putea să devasteze producția de alimente la nivel mondial. O resursă neregenerabilă, care nu are nici un substituent sintetic, fosforul reprezintă un element nutrițional care dispare văzând cu ochii, fără ca cineva să își dea seama.
Fermierii au fost dependenți încă din cele mai vechi timpuri de fosfor, pentru a putea obține cu succes culturi bogate, fapt ce ne întoarce înapoi în secolul al XIX-lea. Creșterea cererii în lumea agricolă pentru acest minereu natural, atât de esențial, a dus la o creștere rapidă a mineritului în Statele Unite și în China, extrăgându-l din inima pământului în scopul de a fi utilizat ca îngrășământ natural care suportă nivelurile actuale ale producției de alimente la nivel mondial.
Creșterea producției de carne, ce necesită de 50 ori mai mult fosfor decât în cazul legumiculturii, a crescut cererea pentru fertilizatorii pe bază de fosfor, iar această cerere este preconizată a se dubla până în anul 2050.
Această avertizare vine din partea a doi cercetatori care în ultima vreme s-au ocupat de evaluarea lanțului de evenimente care a dus la momentul în care ne aflăm astăzi: o lume al cărui viitor alimentar este destul de nesigur. Împreună, cei doi cercetători, Charly Faradji, cercetător al grupului Marie Curie de la Școala de Chimie a Universității din Bristol şi Marissa de Boer Manager de Proiect pentru Sus Phos şi cercetătoare la Universitatea din Amsterdam, au elaborat o descriere despre modul în care lipsa de fosfor poate cauza conflicte geopolitice periculoase, probleme de mediu și o potențială foamete la nivel mondial.
,,Nu se poate înlocui și nu există substituenți sintetici: fără fosfor nu poate exista viață”, scriau cei doi cercetători în lucrarea lor.
Soluția? Precum multe alte probleme ale mediului înconjurător cu care se confruntă planeta, consumul reprezintă cheia acestei probleme. Reducând dependența noastră pentru fertilizatorii pe bază de fosfor vom reuși să facem un pas înainte și la final să ajungem să readucem fosforul la nivelul optim pe care îl prezenta înainte ca această problemă să se declanșeze.
Având în vedere că este un element nutrițional fără de care viața nu ar fi posibilă, această problemă nu trebuie ignorată. De asemenea, dezvoltarea unor modalități noi pentru a fertiliza legumele și fructele, se poate ajunge la rezultate extraordinare. Poate, dacă vom reuși să conservăm această resursă pe cale de dispariție am reuși să rezolvăm una dintre cele mai mari probleme cu care s-ar putea confrunta omenirea: foametea.
Fosforul poate să fie reciclat şi are un potențial uriaș, dar tehnologia care ar putea să facă posibil acest lucru deocamdată este în plină dezvoltare.
Cel mai important lucru este acela că, odată ce această problemă va fi conștientizată de un număr cât mai mare de oameni, ar putea fi cel puțin diminuat consumul de fosfor și s-ar putea crea astfel progrese destul de mari în această privință.
În concluzie, conștientizarea este primul pas spre a putea aplica soluțiile competente, iar în al doilea rând, diminuarea consumului de fosfor şi reciclarea acestuia ar putea rezolva această problemă sau cel puțin să întârzie cu o perioadă destul de mare de timp consumarea totală a acestor resurse atât de vitale pentru oameni.
Leave a comment