2015 a reprezentat pentru Germania expansiunea în domeniul producției de energie din surse regenerabile. Aproape o treime din necesarul de electricitate al Germaniei a fost livrat anul trecut prin energie regenerabilă, solară și eoliană.
Statisticile scriu despre ponderea surselor regenerabile în consumul brut de energie electrică din Germania, care a ajuns la aproape o treime în anul 2015, dupa ce în 2014, producția din surse regenerabile a depășit producția de energie electrică obținută din lignit. Centralele electrice convenționale sunt din ce în ce mai puține și produc energie mai ales pentru creșterea exporturilor. Energia eoliană a avut cea mai mare contribuție, urmată de biomasă și energia fotovoltaică. Resursele regenerabile din Germania continuă să stabilească recorduri.
Specialiștii arată în concluzie că energiile regenerabile germane au furnizat 194 TWh de energie electrică, în 2015. Acest total reprezintă 32,5 % din consumul total brut de energie electrică la nivel național, de 587 TWh , care arată o creștere totală de peste 27,4% în 2014.
Energia eoliană dinspre mare a reprezentat cea mai mare sursă de alimentare cu energie electrică din surse regenerabile, producând 77,9 TWh în 2015. Aceasta este urmată de biomasă (49,9 TWh), energia solară fotovoltaică (38,5 TWh), hidrocentrale (19,5 TWh) și energia eoliană din larg (8,1 TWh).
Aceste numere caracterizează cu mândrie programul Energiewende de tranziție la energia regenerabilă din Germania. Chiar și așa, nivelul producției din surse regenerabile abia se încadrează în obiectivele de limitare a efectelor schimbărilor climatice asupra creșterii temperaturilor cu 1,50 C.
Pentru a nu depăși limita de creștere a temperaturii cu 1,50 este nevoie de creșterea procentului de energie obținută din resurse regenerabile în Germania.
Cu referire la Summit-ul G7 din iunie 2015, Germania a decis că emisiile de dioxid de carbon vor scădea de la 40 până la 70% până în 2050, comparativ cu 2010. Doar o scădere de 70% poate avea impact pozitiv asupra mediului. Temperatura nu ar mai crește cu peste 20 dacă emisiile de dioxid de carbon ar fi reduse la 0 până în 2040-2050. În Germania, ritmul de expansiune a energiilor regenerabile ar trebui să crească de patru ori pentru ca acest obiectiv să fie îndeplinit.
Creșterea producției de energie din surse regenerabile din Germania este un motiv pentru a fi optimist în legătură cu schimbările climatice. Cu toate acestea, restul țărilor trebuie să adopte o politică sustenabilă la fel de promiţătoare, pentru a opri sau reduce încălzirea globală la care asistăm.
Leave a comment