Aproape un sfert dintre cetățenii Uniunii Europene sunt fumători, iar cele mai ridicate procente se înregistrează în Europa de Est, potrivit celui mai recent sondaj Eurobarometru privind consumul de tutun. Datele arată că rata fumatului la nivel european a rămas aproape neschimbată în ultimii ani. Între 2020 și 2023, scăderea a fost de doar 1%, iar în prezent aproximativ 24% dintre europeni spun că fumează.
Cel mai mare procent de fumători este înregistrat în Bulgaria, unde 37% dintre locuitori consumă produse din tutun. Grecia urmează cu 36%, Croația cu 35%, iar România se află pe următoarea poziție, cu 34%.
La polul opus se află Suedia, cu doar 8% fumători, urmată de Țările de Jos, cu 11%, și Danemarca, cu 14%.
Cine fumează cel mai mult în Uniunea Europeană
Statisticile arată că bărbații consumă tutun mai frecvent decât femeile. Aproximativ 28% dintre bărbați fumează, comparativ cu 21% dintre femei. Cea mai mare rată a fumatului se regăsește în categoria de vârstă 25-39 de ani, unde aproape o treime dintre persoane spun că fumează. În schimb, procentul scade în rândul celor de peste 55 de ani.
Diferențe importante apar și în funcție de situația financiară sau profesională. Șomerii au cea mai mare rată de consum, de aproximativ 40%, urmați de muncitorii manuali. În cazul managerilor, procentul este semnificativ mai redus. Persoanele care întâmpină dificultăți în plata facturilor tind să fumeze mai mult decât cele fără probleme financiare, arată sondajul.
Țigările clasice rămân dominante
Majoritatea fumătorilor europeni preferă în continuare țigările clasice la pachet. Aproximativ 77% aleg această variantă, în timp ce 23% consumă țigări rulate manual. Consumul mediu zilnic este de aproximativ 14 țigări pe zi și s-a menținut relativ stabil în ultimii ani.
În același timp, utilizarea țigărilor electronice rămâne redusă la nivel european, procentul utilizatorilor fiind estimat la doar 3%.

Tutunul, una dintre principalele cauze prevenibile de cancer
Organizația Mondială a Sănătății atrage atenția că tutunul rămâne una dintre cele mai importante cauze de îmbolnăvire și mortalitate care pot fi prevenite. La nivelul Uniunii Europene, fumatul este asociat cu aproximativ 700.000 de decese anual. Specialiștii estimează că aproape jumătate dintre fumători mor prematur, în medie cu aproximativ 14 ani mai devreme decât persoanele care nu fumează.
Totodată, consumul de tutun este considerat principala cauză prevenibilă de cancer, fiind asociat cu aproximativ 27% dintre cazurile de cancer diagnosticate.
„Responsabilitatea se construiește împreună.
Intră pe canalul nostru de WhatsApp Responsabil și fii parte dintr-o comunitate care vrea să schimbe România în bine.
Leave a comment