EU

De ce arta ne face mai fericiţi şi mai sănătoşi

Share
arta si sanatatea
arta si sanatatea
Share

Nu toți suntem artiști. Cu toate astea, toți pot picta, sculpta, desena, schiţa și face unele obiecte de artă, la diferite niveluri. Unii dintre noi sunt în mod natural mai talentaţi decât alţii, dar asta nu contează întotdeauna. În cazul în care a crea ceva handmade sau a desena vă face să vă simţiţi bine, atunci faceţi-o. Cercetările au arătat că orice formă de artă prin care ne exprimăm ne face să devenim mai fericiţi, ne îmbunătăţeşte capacităţile cognitive şi ne asigură sănătatea mintală.

Muzica si arta au un efect pozitiv nu doar asupra stării psihice, ci şi asupra stării fiziologice.

S-a demonstrat ştiiţific că arta poate îmbunătăți starea pacienților cu cancer de sân. Arta, în general, poate îmbunătăţi starea generală de sănătate şi de bine, oferind o formă de distragere a atenției şi dându-ne ocazia să ne concentrăm asupra a ceva care stimulează imaginaţia. Totodată, arta poate reduce semnificativ nivelul de stres, indiferent de talent artistic sau experiență.

Aceasta a fost o constatare care a fost și nu a fost surprinzătoare. Girija Kaimal, unul dintre medicii care s-a ocupat de acest studiu declară următoarele:

“Nu a fost surprinzator, deoarece asta e ideea de bază în terapia prin artă: oricine poate fi creativ si poate expresiv în artele vizuale, atunci când se lucrează într-un cadru de susținere. Cu toate aceste, poate efectele ar fi mai puternice pentru cei cu o experiență anterioară. ”

Studiul care şi-a propus să verifice în ce fel influenţează arta starea noastră generală şi sănătatea a măsurat nivelurile de cortizol din organismul mai multor subiecţi care au desenat pe o durată de cel puţin 45 de minute pe zi. Cortizolul este considerat a fi un indicator biologic al stresului. Cu cât acesta are niveluri mai ridicate, cu atât nivelul stresului este mai crescut.

În urma studiului, s-a arătat că 75% din subiecţi au avut un nivel de cortizol mai scăzut, diferenţele fiind sesizate doar în funcţie de vârstă şi de partea zilei în care avea loc experimentul.

Share
Written by
Cristina Cristina

Printre temele mele de interes, se numără dezvoltarea durabilă şi campaniile de CSR, pe care le privesc ca cineva care lucrează în comunicare. Cred că lumea se află într-unul din momentele sale de restructurare completă şi că atât noi, consumatorii, cât şi noi, producătorii, vom trece de la consumism către un alt tip de economie.

Leave a comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Articles
Află ce este amprenta de carbon personală, cum o poți calcula și cum o poți reduce realist, fără sacrificii extreme. Alegeri mici, impact mare.
EU

Amprenta de carbon personală: ce înseamnă cu adevărat și cum o putem reduce fără să trăim „perfect verde”

În ultimii ani, am tot auzit despre „amprenta de carbon” ca despre...

Copiii români din Nisa aduc la viață tradițiile prin dans și muzică
EU

Copiii români din Nisa aduc la viață tradițiile prin dans și muzică

Copiii români din Nisa au celebrat cultura și tradițiile românești printr-un spectacol...

Află ce înseamnă CSR corporate social responsibility, importanța responsabilității sociale corporative și cum companiile mari sprijină dezvoltarea durabilă.
EU

CSR – Responsabilitatea Socială Corporativă

Într-o lume în care companiile mari și mici își desfășoară activitatea sub...

7 obiceiuri sănătoase pe care le poți începe chiar de azi
EU

7 gesturi zilnice la îndemâna oricui pentru o viață mai sănătoasă

Mulți cred că sănătatea înseamnă diete complicate, ore întregi la sală sau...