Experiențele stresante trăite în primul an de viață ar putea avea efecte asupra sănătății mult mai târziu decât s-a crezut până acum. Un studiu de amploare sugerează că schimbările majore din familie, precum divorțul părinților, separarea acestora sau alte evenimente care afectează sentimentul de siguranță al copilului, pot tripla riscul de apariție a bolii psoriazis la vârsta adultă.
Cercetarea, publicată în Journal of Investigative Dermatology, evidențiază rolul pe care stresul timpuriu îl poate avea asupra dezvoltării sistemului imunitar și asupra apariției unor boli autoimune.
Primul an de viață pare să fie perioada cea mai vulnerabilă
Psoriazis, o afecțiune autoimună cronică în care sistemul imunitar accelerează producerea celulelor pielii, ce provoaca inflamație și apariția plăcilor caracteristice. Deși predispoziția genetică și factori precum fumatul sau alimentația sunt bine cunoscuți, noul studiu aduce în prim-plan influența mediului emoțional din primele luni de viață.
Cercetătorii au analizat datele a 17.055 de copii incluși în proiectul longitudinal All Babies in Southeast Sweden, monitorizând evenimentele stresante la vârstele de 1, 3, 5 și 8 ani. Dintre participanți, 121 au fost diagnosticați ulterior cu psoriazis.
Analiza a arătat că evenimentele stresante produse în primul an de viață și asociate cu modificarea structurii familiei au fost corelate cu un risc de aproximativ trei ori mai mare de dezvoltare a bolii în anii următori.
Potrivit autorului principal al studiului, dr. Johnny Ludvigsson, de la Universitatea Linköping din Suedia, copiii foarte mici sunt deosebit de sensibili la situațiile care le afectează stabilitatea emoțională.
Evenimente precum divorțul sau separarea părinților, decesul unei persoane apropiate, apariția unui nou partener în familie ori venirea pe lume a unui frate pot genera un nivel ridicat de nesiguranță într-o perioadă critică pentru dezvoltarea sistemului imunitar.

Cum poate influența stresul apariția bolii
O posibilă explicație este legată de răspunsul organismului la stres. În astfel de situații crește nivelul cortizolului, hormon implicat în reacția de adaptare la stres, care poate modifica funcționarea sistemului imunitar și favoriza procese inflamatorii pe termen lung.
Autorii atrag atenția că rezultatele provin dintr-o populație relativ omogenă din sud-estul Suediei și trebuie confirmate prin studii realizate și în alte regiuni ale lumii.
Chiar și așa, cercetarea oferă una dintre cele mai solide dovezi de până acum că experiențele din primele luni de viață pot influența riscul apariției unor boli autoimune.
Specialiștii consideră că înțelegerea modului în care stresul timpuriu afectează sistemul imunitar ar putea deschide noi direcții pentru prevenirea și tratamentul psoriazisului. Totodată, concluziile subliniază importanța creării unui mediu cât mai stabil și sigur pentru copii încă din primul an de viață, atunci când organismul este extrem de sensibil la influențele din jur.
„Responsabilitatea se construiește împreună.
Intră pe canalul nostru de WhatsApp Responsabil și fii parte dintr-o comunitate care vrea să schimbe România în bine.
Leave a comment